Recursul lui Apostu, amânat. Dosarul nu a ajuns la ÎCCJ

Recursul lui Apostu, amânat. Dosarul nu a ajuns la ÎCCJ
Recursul formulat de avocaţii lui Sorin Apostu la decizia Curţii de Apel Mureş de a-l menţine în arest a fost amânat pentru data de 25 mai, întrucât dosarul nu a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Sorin Apostu a fost dus în această dimineaţă în faţa magistraţilor ÎCCJ însă, înainte de a începe şedinţa avocatul Ghoerghiţă Mateuţ a observat că dosarul nu a ajuns pe masa magistraţilor din Bucureşti.

"Am constatat cu stupoare că în aşa zisul dosar se aflau doar hotărârea Curţii de Apel Mureş din 4 mai (prin care se respinge cerea de liberare sub control judiciar, n.red), cererea de liberare şi declaraţia inculpatului. Aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Prin urmare, nu s-a putut judeca recursul pentru că fără dosar complet nu se poate. S-a dat termen pentru data de 25 mai, însă voi face o cerere pentru urgentare", a spus pentru ziuadecj.ro Gheorghiţă Mateuţ.

Judecătoarea Mihaela Creţu, de la Curtea de Apel Mureş, magistratul care judecă şi pe fond procesul de corupţie al lui Sorin Apostu, a decis în 4 mai că fostul primar al Clujului trebuie să rămână în arest. Apostu stă de peste şase luni după gratii, fiind acuzat de procurorii DNA de săvârşirea a şapte infracţiuni de corupţie. Principalul motiv care a dus la respingerea cererii de liberare sub control judiciar, depusă de avocaţii lui Apostu, a fost faptul că acesta s-ar putea folosi de relaţiile şi prieteniile sale pentru a săvârşi noi infracţiuni.

„Se apreciază că inculpatul, prin relaţiile de amiciţie şi serviciu dezvoltate la nivelul municipiului Cluj, dar şi la nivelul întregii ţări, ar putea să se angajeze din nou în sfera ilicitului penal, în contextul în care, aşa cum s-a mai arătat, exercitând funcţia de primar al unui important municipiu al ţării, ar fi comis cele şapte infracţiuni pentru care a fost deferit justiţiei. În prezenta cauză, atât faza urmăririi penale, cât şi cea a cercetării judecătoreşti s-au desfăşurat cu stricta respectare a principiului celerităţii, perioada de când acest inculpat este privat de libertate (...) nedepăşind termenul rezonabil ce trebuie respectat în orice cauză penală în care inculpaţii se află supuşi măsurii privative a arestului", arată în motivarea deciziei judecătoarea Mihaela Creţu.

 

Etichete
Comenteaza