Fostul director general al Romsilva Teodor Ţigan, care a încasat 100.000 euro primă de pensionare, a dat în judecată Regia Naţională a Pădurilor, după ce a fost concediat de la Direcţia Silvică Arad. Cere despăgubiri cu dobândă pentru că nu a mai putut încasa şi pensie şi salar de la stat.
Judecătorii Curții Constituționale nu vor mai primi o sumă echivalentă cu indemnizația netă pentru șase luni de activitate la încetarea mandatului, dacă un proiect de lege depus de parlamentarii PNL și USR va fi adoptat.
Emil Gânj, dat în urmărire sub acuzația că și-a omorât iubita, a fost favorizat de Justiția română după un viol și o crimă. Acum autoritățile oferă bani publici ca recompensă pentru a-l prinde pe cel care a ucis a doua oară.
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de viol asupra unui minor, în formă continuată, potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lâng
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a pronunţat joi, 10 iulie, sentinţa definitivă într-un dosar care vizează una dintre cele mai mari fraude imobiliare din România.
Profesorul universitar Dacian Cosmin Dragoș, cadru didactic la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a fost numit marți judecător al Curții Constituționale a României (CCR), prin decret semnat de președintele Rom&aci
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a anunțat finalizarea cercetărilor într-un dosar penal în care un agent de poliție a fost trimis în judecată sub acuzațiile de luare de mită, instigare la fals intelectual.
Un profesor meditator a fost arestat pentru agresiune sexuală asupra a două dintre elevele sale, cu vârste de 14 și 15 ani, a informat, luni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Kristoff Lajos a fost prins în flagrant, în urmă cu un an, în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un copil, unul dintre cei pe care îi ”antrena”.