Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, este de părere că unele alegeri se pot comasa şi a subliniat că, o dată la 20 de ani, se întâmplă ca alegerile prezideniale şi cele parlamentare să aibă loc în acelaşi an.
Edilul Clujului, Emil Boc a vorbit despre reforma administrativă și reorganizarea teritorială și reducerea cheltuielilor bugetare.
Edilul municipiului Cluj-Napoca spune că nu s-a decis încă ce va face în noaptea de Înviere, dar în aceste zile de sărbătoare își va vizita mama, la Răchițele.
Realizarea trenului metropolitan Cluj este unul dintre proiectele de suflet ale edilului Emil Boc, iar acesta a reiterat încă o dată cât de importantă este această investiție.
Aproximativ 1.000 de arbori noi vor fi plantați până la final în cadrul acestui proiect cu finanțare europeană.
Municipalitatea clujeană urmează să semneze contractul pentru realizarea metroului. Primarul Emil Boc a dezvăluit de unde vor începe lucrările.
Trei proiecte educaționale sunt aproape de finalizare la Cluj-Napoca.
Primarul Emil Boc a participat la Maratonul Clujului.
Edilul Emil Boc spune că cei care se plâng de problemele din trafic sunt aceeași care critică proiectele de infrastructură ale municipalității.