Consiliul Județean Cluj a recepționat 157 de noi echipamente medicale de ultimă generație care au intrat deja în dotarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca.
Nu mai puțin de 14 miloane de euro, bani europeni, vor fi folosiți pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare din municipiul Cluj-Napoca.
Consiliul Județean Cluj și Spitalul Clinic de Recuperare au realizat o analiză a rezultatelor obținute prin programul ce vizează recuperarea medicală a persoanelor care au rămas cu diverse probleme de sănătate în urma infecției cu COVID-19.
Actualele rețele de apă și canalizare vor fi extinse, iar costurile estimate se ridică la peste 14 milioane de euro.
Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de așternere a covorului asfaltic pe drumul județean 109A (intersecție cu DJ 108B) – Ciubăncuța – Ciubanca.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în parteneriat cu Asociația Meșterilor Populari Clujeni invită publicul la un nou eveniment, organizat în Parcul Etnografic ,,Romulus Vuia”, în perioada 16-18 iulie 2021, între orele 10.00-18.00.
Consiliul Județean Cluj anunță finalizarea construcției podului din localitatea Văleni, comuna Călățele, refăcut de la zero după ce vechiul pod a fost puternic afectat de fenomenele hidrometeorologice extreme din vara anului trecut.
Muzeul Apei „Leonida Truță” din Cluj este înființat de Compania de Apă Someș sub egida UNESCO.
În calitate de acționar majoritar al Centrului Agro Transilvania, piața de gros din Dezmir, Consiliul Județean continuă investițiile destinate extinderii și modernizării capacităților acesteia.