Consilierii județeni au aprobat majorarea tarifelor la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. O intrare în expoziţia permanentă va costa 15.85 lei de persoană, față de 8 lei cum era până acum.
Așa cum a anunțat Alin Tișe în urmă cu două luni, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj va fi reorganizată din temelii, fiind prea multe posturi de conducere.
Proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului general propriu al Judeţului Cluj pe anul curent va fi supus votului consilierilor județeni, în ședința ordinară de joi, 30 septembrie 2021.
În plin val 4 al pandemiei generate de noul coronavirus, autoritățile continuă investițiile în unitățile medicale care sunt în prima linie a luptei cu virusul.
Valoarea totală a proiectului este de 2.119.442 lei, finanțarea urmând a fi asigurată din bugetul Consiliului Județean Cluj pe anul 2022.
În valoare totală de 1.891.796 lei, proiectul prevede realizarea unei conducte de distribuție a apei în lungime de 2,8 km precum și a 175 de branșamente la imobile.
Consiliul Județean Cluj a finalizat așternerea stratului de balast stabilizat pe drumul județean 161F Cătina – limită cu județul Bistrița-Năsăud. Lucrările se vor finaliza cu așternerea covorului asfaltic.
Consiliul Județean Cluj a achiziționat 11 noi echipamente de înaltă tehnologie pentru Spitalul Municipal din Turda. Este vorba despre patru electrocardiografe, trei injectomate și patru tărgi de consultații.
Președintele Consiliului Județean Cluj a obținut 1.638 de voturi și va ocupa funcția de vicepreședinte pe zona de justiție și drepturi cetățenești.