Calificările s-au încheiat duminică, iar cele două tablouri ale turneului de la Cluj-Napoca au ajuns în forma finală.
Sportiva în vârstă de 25 de ani a trecut în calificări de Valeriya Strakhova, scor 6-1, 6-2.
După mai bine de trei ore petrecute pe teren, jucătoarea din Grecia a obținut calificarea pe tabloul principal.
Accederea în primul tur al competiției vine după un succes în fața elvețiencei Susan Bandecchi.
Patrick Ciorcilă a vorbit despre situația în care se află competiția de la Cluj, după ce cele mai bine clasate sportive de pe tabloul principal au declinat prezența cu doar câteva ore înainte de startul turneului.
Românca aflată pe locul 26 mondial e principala favorită a competiției WTA 250 care se desfășoară în BT Arena.
Duminica propune patru dueluri în BT Arena, care vor stabili configurația finală a tabloului principal.
În cursul dimineții, ISU Cluj a intervenit în cazul unui tânăr lovit de un autoturism.
Jucătoarea în vârstă de 17 ani a pierdut în fața propriilor fani contra Ekaterinei Makarova.