Vremea în această perioadă rămâne schimbătoare în întreaga țară. Vom avea parte de un nou val de caniculă, dar și de furtuni şi ploi torențiale.
Un individ în vârstă de 32 de ani din Cluj a fost plasat în arest preventiv după ce a comis o spargere la o biserică din Gherla.
Frigul de iarnă lovește România în plină vară, surprinzând localnicii din Miercurea Ciuc cu temperaturi scăzute de doar trei grade Celsius azi-dimineață. Câmpurile au fost acoperite de promoroacă, iar geamurile și capotel
Două școli și mai multe biserici din județul Cluj sunt în pericol de prăbușire din cauza ploilor abundente din ultima vreme.
Vineri seara, un incendiu a izbucnit într-un depozit din cartierul Mărăști din Cluj-Napoca, provocând producând pagube semnificative.
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca va organiza o nouă etapă de admitere pentru anul universitar 2023-2024.
Consiliul Județean Cluj a emis certificatele de urbanism necesare execuției lucrărilor de construire a două noi stații de clorinare a apei, ce vor fi amplasate pe teritoriul unei comune clujene.
Primăria Cluj-Napoca a anunţat, vineri, mai multe restricţii de circulație, necesare desfășurării festivalului Untold.
Cunoscutul chef clujean, Paul Siserman, a apărut cu o rețetă, ca reprezentant al României, în ediția Flavours of the World, semnată de Alan Payen, membru World Chef.