Staţia multifuncţională de transport în comun din Piaţa Gării va fi modernizată de o firmă care a încheiat în anul 1994 un contract de concesiune cu municipalitatea.
Mai multe percheziţii au loc, vineri, în Maramureş, Galaţi, Satu Mare şi Cluj, la persoane suspectate că falsificau, pe teritoriul Republicii Moldova, documente de identitate.
În acest an, luna francofoniei va fi marcată de un eveniment de talie naţională, un picnic francofon, ce va avea loc în acelaşi timp în 20 de localităţi din România.
Ajunsă la cea de-a şasea ediţie, Noaptea Agenţiilor, eveniment desfăşurat pe modelul nopţii porţilor deschise, va avea loc şi în Cluj-Napoca.
Julio Iglesias va cânta alături de fiul său în concertele pe care le va susține în România, pe 20 mai la București și pe 22 mai în Cluj-Napoca.
Primăria s-a luptat în instanţă pentru a nu fi obligată să instaleze plăcuţe cu Kolozsvar şi a câştigat procesul luna trecută. Acum anunţă că ridică turnuri moderne la intrările în oraş, pe care apare însă numele oraşului în limba maghiară.
Timp de două zile, Clujul va deveni zona zero a tehnologiei și inovării, în cadrul celei de-a treia ediţii a Cluj Innovation Days, eveniment organizat de Cluj IT Cluster în 19 şi 20 martie.
Corporate Games, festivalul sporturilor pentru corporaţii, desfăşurat în 28 de ţări din lume, vine în acest an la Cluj.
Municipalitatea pregăteşte lucrări în valoare de aproximativ un milion de euro pentru implementarea proiectului de modernizare a reţelei de iluminat public prin trecerea cablurilor în subteran pentru opt străzi din municipiul Cluj-Napoca.