Mai multe percheziţii au avut loc marţi la două muzee: din Bistriţa, respectiv din Cluj-Napoca. Acţiunea a fost coordonată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj şi are legătură cu un dosar care vizează infracţiuni de braconaj arheologic.
Cînd am publicat scrierea primei mele poziţionări pe harta filosofiilor profilate - volumul Cunoaştere şi sens. Perspective critice asupra pozitivismului (1984) - eram nu numai nemulţumit de filosofia dominantă în viaţa publică şi în discuţiile intelectualilor, dar şi de slabul contact cu evoluţia ştiinţelor (care etala deja noi cunoştinţe şi, în acelaşi timp, noi ştiinţe şi o altă concepere a ştiinţei), atît al filosofilor, cît şi al celor care spuneau că fac cercetare ştiinţifică.
Şcoala cu cea mai mare medie a notelor obţinute de elevi la examenul de evaluare naţională, respectiv 9,62, este Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" din Galaţi. Pe locul trei se află o şcoală din Cluj.
Luni, 29 iunie 2015, încep probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabil şi în judeţul Cluj.
Ziua de 24 iunie este ziua universala a iei româneşti, iar, astfel, cămaşa din pânză cu fel de fel de broderii este pusă la loc de cinste. La Cluj, această zi specială a fost marcată prin mai multe evenimente menite să-i apropie pe clujeni de meşteşugul popular.
Trei tineri din Cluj au fost desemnaţi cei mai buni barmani din lume, în urma competiţiei "De Kuyper", desfășurată în luna iunie în Amsterdam.
Rivalitatea dintre cluburile de fotbal „U" Cluj şi CFR s-a făcut simţită şi în participarea componenţilor celor două echipe în formaţia Universităţii Babeş-Bolyai, care a jucat recent în campionatul universitar.