Un tânăr israelian, student la Cluj-Napoca, a fost condamnat la un an și două luni de închisoare cu suspendare după ce în cursul anului 2017 a comandat online zeci de porții de mancare pentru care a platit cu carduri fraudate.
Bărbatul trimis în judecată de procurorii DIICOT și-a violat fiul de 6 ani, în prezenta celuilalt copil, în vârstă de 7 ani și a trimis clipuri video cu băiatul mai multor persoane. Acesta a fost prins cu ajutorul FBI.
Au fost numiți cei 22 de procurori ai Parchetului European. Aceştia vor forma Colegiul Parchetului European, alături de procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi.
Se împlineşte un an de când Alexandra Măceşanu a fost răpită, violată şi ucisă de Gheorghe Dincă. Cazul a fost trimis în judecată de DIICOT în luna ianuarie 2020. Dincă a cerut instanţei să fie eliberat din arestul preventiv.
Şefii din Jandarmerie scapă de acuzaţiile din dosarul 10 august. DIICOT a clasat, azi, părţi din dosarul protestului. În ordonanţa de clasare se arată că multe din relatări aveau „interpretări cu încărcătură subiectivă”.
DIICOT a anunţat miercuri că a dispus clasarea dosarului privind protestul din 10 august 2018, atât partea în care au fost cercetaţi şefii Jandarmeriei, cât şi sesizarea privind o tentativă de lovitură de stat.
Magistrații din Italia vor lua o decizie luni cu privire la menținerea în arest sau eliberarea omului de afaceri clujean Ioan Bene.
Omul de afaceri clujean Ioan Bene a fost prins azi în Italia, în cadrul unei operațiuni în care a fost capturată și Alina Bica, fosta şefă a DIICOT. Ambii fuseseră dați în urmărire internaţională și se află acum în custodia poliţiei.
Opt clujeni au fost arestați în urma acțiunii desfășurate de procurorii şi poliţiştii din cadrul BCCO Cluj, care a vizat o grupare de traficanți de droguri.
Recomandări: