Zeci de persoane au protestat în Cluj, la Măguri Răcătău, împotriva unui proiect al unei companii private ce vizează construirea de microhidrocentrale în partea superioară a râului Someşul Rece.
Senatorul USR de Cluj Mihai Goțiu susține că Romsilva l-a urmărit și l-a filmat ilegal pe când făcea investigații într-un parc național, înregistrările fiind folosite pentru intimidare.
Senatorul USR Mihai Goţiu a precizat că un nou proiect al legii spaţiilor verzi a primit avizul pozitiv de la Comisia pentru mediu din Senat.
El a afirmă că intervenţia jandarmilor cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă asupra protestatarilor, care în final au avut nevoie de îngrijiri medicale, nu i-au speriat pe oameni, ci i-a unit.
Vicepreședintele Senatului României îl crtitică pe primarul Clujului, după anunțul pe care acesta l-a făcut miercuri dimineața.
Senatorul USR Mihai Goţiu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a fost înlăturat 'un pericol foarte grav' pentru ariile protejate şi că, deocamdată, putem respira un aer mai bun, prin renunţarea la prevederile unei legi.
Senatorul USR de Cluj, Mihai Goţiu, a afirmat marţi că aproape la fiecare şedinţă a Comisiei SIPA a propus extinderea obiectivelor forului legislativ pentru a afla cum şi de ce s-a decis închiderea arhivei.
Mihai Goţiu a declarat că nu se ştie dacă Ministerul Culturii a trimis datele tehnice solicitate de ICOMOS, în condiţiile în care UNESCO va trebui să ia în vară o decizie privind înscrierea sitului Roşia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial.
Senatorul USR Mihai Goţiu a declarat, joi, că formaţiunea politică pe care o reprezintă şi PNL, la care se vor adăuga probabil şi alte partide, vor depune o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei.
Recomandări: