Deputatul PNL Raluca Turcan a cerut, miercuri, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, revocarea lui Liviu Dragnea din funcția de președinte și lui Florin Iordache din funcţia de vicepreşedinte a acestui for legislativ. Opoziţia a vo
Deputatul PNL Raluca Turcan, a declarat, miercuri, că există posibilitatea ca liberalii să intre în grevă parlamentară în cazul în care nu sunt supuse votului în plen anumite solicitări venite din partea acestora.
Jurnalistul și deputatul PMP a afirmat că Partidul Social Democrat intră în neconstituționalitate, prin acțiunile reprezentanților săi din Guvern și Parlament.
Rareş Bogdan, atac devastator la Florin Iordache, pe care l-a catalogat drept "un nesimţit atroce" după gestul obscen făcut de pesedist în plenul Parlamentului.
Deputatul USR Stelian Ion a declarat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că vicepreşedintele forului, Florin Iordache, ar fi făcut gesturi obscene către grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România.
Coaliţia care deţine majoritatea în Parlament se clatină, după ce trei aleşi au anunţat miercuri că părăsesc formaţiunea condusă de Liviu Dragnea.
Deputatul USR de Cluj, Adrian Dohotaru, a anunţat că inițiativa legislativă privind parteneriatul civil a fost depusă, miercuri, la Parlament.
Uniunea Salvaţi România a depus vineri, la Parlament, 446.000 de semnături pentru susţinerea iniţiativei "Fără penali în funcţii publice", astfel că numărul total al acestora a ajuns la 781.000 de semnături din ţară.
Camera Deputaţilor şi Senatul încep, luni, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului, printre priorităţile legislative numărându-se noua lege a pensiilor, reexaminarea legii off-shore şi definitivarea modificărilor la Codul penal.
Recomandări: