Conducerea Parlamentului se reuneşte luni, la ora 12.00, pentru a stabili şedinţa plenului reunit în care se va da un aviz consultativ pentru solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de a organiza un referendum pe Justiţie.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea a făcut vineri un apel la membrii Legislativului pentru adoptarea "în cel mai scurt timp" a "legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 14/2017, prin care sunt abrogate modificările Codului Penal şi Codului de Procedură Penală".
Protestele continuă la Cluj-Napoca, pentru a zecea zi consecutiv. Circa 4.000 de oameni, "înarmaţi" cu steaguri tricolor şi vuvuzele, sunt în stradă, în ciuda faptului că suflă un vânt rece şi în urmă cu puţin timp a fulguit.
Curtea Constituţională a decis, miercuri, că nu există un conflict juridic de natură constituţională între puterea judecătorească şi cea executivă şi nici între Parlament şi guvern, în legătură cu adoptarea OUG 13.
Preşedintele Comisiei Juridice, senatorul PSD Şerban Nicolae, a declarat, miercuri, referendumul popus de Klaus Iohannis ar putea avea loc în aceeaşi zi cu cel pentru revizuirea Constituţiei, dacă preşedintele aşteaptă ca iniţiativa cetăţenească să fie adoptată de Parlament,costurile fiind mai mici.
Parlamentul României s-a reunit miercuri, de la ora 12.00, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi USR împotriva Cabinetului Grindeanu, provocată de modificările la legile penale promovate de Guvern.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că s-ar fi aşteptat la un discurs de unitate din partea preşedintelui Klaus Iohannis, afirmând că este de acord cu acesta că alegerile anticipate nu sunt o soluţie şi i-a transmis să lase guvernul să guverneze.
Gestul senatorului clujean de a se autosancţiona vine după ce acesta a fost surprins dormind în parlamentul României.
Preşedintele a a avertizat că dacă PSD nu rezolvă actuala criză, va convoca consultări la Cotroceni pentru a vedea care sunt soluţiile posibile.