Un fundaș transferat la începutul sezonului nu va mai continua alături de "feroviari".
Clubul a anunțat plecarea unui jucător care a dezamăgit în cele șase luni petrecute alături de "studenți".
Dan Nistor, cel mai bun marcator de la ”U” Cluj și al treilea golgheter al SuperLigii, cu nouă goluri marcate în 19 meciuri, a menţionat în cantonamentul din Turcia care este echipa pe care o vede campioană anul acesta.
Jucătorul în vârstă de 35 de ani al Universității Cluj se confruntă cu o accidentare.
Liga Profesionistă de Fotbal a publicat datele și orele de disputare ale jocurilor din runda cu numărul 22 a sezonului regulat.
Portarul italian a ajuns înaintea actualului sezon în Serie A, la nou-promovata Cagliari.
Adus cu speranța că va fi decisiv în fața porții adverse, Elvis Manu a dezamăgit crunt.
Formația din Gruia a prezentat oficial cea de-a doua achiziție a perioadei de mercato, un stopper în vârstă de 22 de ani.
Ioan Andone a vorbit la superlativ despre primii doi căpitani ai formației din Gruia, pe care i-a pregătit în perioada petrecută alături de "feroviari".