Cei trei moţi salvatori din Munţii Apuseni au primit astăzi titlul de cetăţean de onoare al judeţului Cluj. Înainte de a primi distincţiile, moţii salvatori le-au făcut o vizită celor patru medici care se află încă internaţi la Spitalul de Urgenţă din Cluj.
Directorul STS Cluj aşteaptă finalizarea anchetei în cazul accidentului aviatic din Apuseni, pentru a afla adevărul despre interventia intarziata a autoritatilor. Seful ISU Cluj spune că, dacă ar fi avut coordonatele corecte, salvatorii ar fi ajuns la victime în 3 ore, nu în 6.
Slujba de pomenire a celor două persoane decedate în urma accidentului aviatic, de luni, din Munţii Apuseni va începe în câteva momente pe Varful Pietreasa, acolo unde a fost găsită epava avionului. La slujbă participă doi preoţi şi câţiva localnici.
Radu Stroe şi-a dat demisia din funcţia de ministru de Interne. Informaţia a fost confirmată de vicepremierul Liviu Dragnea.
Avionul prăbuşit pilotat de Adrian Iovan a emis măcar alerta de urgenţă. Ştim sigur asta din înregistrarea mesjului trimis de către un echipaj Wizz Air către turnul de control Cluj.
Comitetul pentru Situații de Urgență din Ministerul de Interne a avut un management dezastruos în gestionarea situației privind accidentul aviatic din Munții Apuseni, consideră primarul Clujului, Emil Boc.
Băişoara stă pe un butoi de pulbere, după ce oamenii au ieşit în stradă, revoltaţi de modul în care le sunt folosite terenurile şi pădurile. Au fost întâmpinaţi de agenţi de securitate, poliţişti şi jandarmi
Una dintre cele mai proaste şosele din Transilvania străbate un peisaj montan feeric.
După un control efectuat de specialiştii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Cluj, poliţiştii din localitatea clujeană Beliş s-au sesizat, iar un pădurar din Alba este cercetat penal pentru neglijenţă în serviciu.
Recomandări: