Un tânăr care și-a însoțit iubita la spital, aflată în sevraj, la UPU, a mușcat de gât și de ureche un alt bărbat, din gelozie, pentru că i s-a părut că se uită ciudat la prietena sa.
O persoană a murit şi alte două au fost rănite, după ce un individ a intrat cu maşina în pietonii aflaţi într-o piaţă din centrul oraşului german Heidelberg. Potrivit poliției germane, atacatorul, era înarmat cu un cuțit şi a încercat să fugă, dar a fost prins.
Incidentul s-a petrecut vineri în zona Cabanei Valea Dorului situată la cota 2000 din Sinaia.
Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a fost eliberat de poliţie după ce a fost ţinut captiv în casă vreme de 30 de ani de către părinţi.
Bărbatul, care este acum cercetat de Parchetul Militar pentru corupere de minori, profita de naivitatea fetei, atrăgând-o cu bani sau diferite produse alimentare.
Vecinii cred că bătrânul, care era bolnav de mai mult timp, nu a mai putut suporta situația.
Bărbatul a urcat la ora 08.30 pe acoperişul unui bloc de locuinţe din cartierul Militari.
Trei persoane au fost rănite într-un atac cu cuţitul care a avut loc într-un tren din Austria.
În unele regiuni izolate din îndepărtatul Malawi există o tradiţie neobişnuită: Fetele ajunse la pubertate sunt făcute femei de către un soi de "taur comunal", un "june prim" anume ales pentru veritabilele sale valori morale,care este şi plătit de către comunitate pentru munca depusă.
Recomandări: