Unul dintre proiectele primăriei clujene derulat cu fonduri europene se va finaliza la anul. Noul constructor de-abia a fost anunţat.
Vremea a ţinut cu primăria şi cu firmele constructoare, iar modernizarea străzii Moţilor este aproape gata.
În ultimele săptămâni pe strada Frunzişului, pe varianta Zorilor-Mănăştur au avut loc mai multe accidente rutiere, unele soldate cu victime, majoritatea având drept cauză viteza excesivă cu care se circulă pe acest drum.
De Ziua Naţională a României, primăria municipiului Cluj-Napoca a aprins luminile festive în centru şi pe arterele importante din centrul oraşului.
Primarul Clujului, Emil Boc, a anunţat că cele mai multe proiecte europene de reabilitare a străzilor din municipiu se vor finaliza până la sfârşitul anului.
După ce a fost şef al organizaţiei judeţene, apoi preşedinte naţional al PD, ulterior PDL, Emil Boc şi-ar putea relansa cariera politică de la baza partidului. Primarul ar putea ajunge şef al organizaţiei municipale a PNL Cluj-Napoca.
Prezent luni dimineaţă la REALITATEA FM Cluj, primarul Emil Boc a vorbit despre principalele lucrări de infrastructură derulate de municipalitate.
Liderii grupurilor politice din Consiliul Judeţean Cluj au discutat din nou luni despre situaţia financiară dificilă în care se află firma care administrează noul stadion al Clujului.
Una caldă, una rece. Aşa ar putea fi caracterizate pe scurt două dintre proiectele primăriei clujene derulate cu fonduri europene.
Recomandări: