Tânăra ingineră din Cluj-Napoca și-a adjudecat premiul Young Energy Trailblazer, în cadrul concursului european Energy Week Awards.
Biletul norocos a costat doar 8,5 lei şi i-a adus posesorului un câstig total de aproape 470 de ori mai mare, în valoare de peste 4 milioane lei.
O persoană din Franţa a câştigat marţi peste 36 de milioane de euro la loteria EuroMillions, devenind prima câştigătoare din Hexagon în acest an la această loterie transnaţională.
Francezul a punctat de două ori în victoria împotriva lui Marseille, scor 3-0.
La extragere au participat bonurile fiscale emise în perioada 1 — 31 iulie 2016. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
"Son of Saul" (Ungaria) a fost desemnat drept câștigător al Premiului Oscar la categoria cel mai bun film străin. Din 11 martie va rula în cinematografele din România.
Filmul "The Revenant: Legenda lui Hugh Glass/ The Revenant", în regia lui Alejandro Gonzalez Inarritu şi cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, a domniat cea de-a 69-a ediţie a premiilor BAFTA, decernate de Academia britanică de film şi televiziune, care a avut loc duminică seară la Londra.
Premiul categoriei I la Loto 6/49, de peste 1,8 milioane de lei, a fost câştigat, biletul norocos fiind jucat la Drobeta Turnu Severin, informează Loteria Română.
Specialiștii Laboratorului de restaurare şi conservare al Muzeului Etnografic al Transilvaniei au obținut Marele Premiu al Salonului Național de Restaurare 205 la secțiunea "Lemn. Lemn policrom".
Tânărul clarinetist Damien Guy Werner Bachmann din Elveţia a fost câştigătorul premiului I al Concursului Internaţional de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca.
Recomandări: