Căpuşele sunt active în sezonul cald, începând cu luna aprilie, iar în cazul în care suntem mușcați de această insectă parazită este foarte important să o îndepărtăm cât mai repede.
La secţiile de urgenţă au început deja să se prezinte pacienţi care au fost înţepaţi de căpuşe. Perioada la care a debutat sezonul căpuşelor este în avans cu o lună faţă de cea în anii precedenţi.
Oamenii sunt cel mai predispuşi la infecţii transmise de căpuşe în timpul verii, când petrec timp în aer liber. Iată 5 tipuri de boli transmise de căpuşe şi simptomele la care trebuie să fim atenţi:
La şase ani de la descoperirea sa în China, virusul a fost găsit în căpuşe, în mai multe țări din Europa.
Începând cu luna aprilie şi până în noiembrie, căpuşele sunt active. Odată cu creşterea temperaturilor, au apărut şi primele cazuri de persoane cu mușcături.
A început sezonul căpușelor pentru 2022, iar înțepăturile acestora apar tot mai frecvent, odată cu temperaturile ridicate, cu precădere în perioada mai-iunie, când se înregistrează cele mai multe cazuri.
Odată cu venirea căldurii încep să apară şi cazurile de mușcături de căpușă, iar, netratate corect, acestea pot cauza boli grave.
Timpul petrecut în natură te poate expune la perocolul de a fi mușcat de căpușe.
Cum trebuie să acționăm în cazul în care descoperim că am fost mușcați de o căpușă și care sunt măsurile preventive pentru a evita o mușcătura de căpușă dacă frecventăm zone de agrement, cu iarbă, în care ar putea exista acest risc.
Mai mulți turdeni au ajuns la „urgențe” de la debutul sezonului estival ca urmare a mușcăturilor de căpușe, scrie TurdaNews. Medicii recomandă populației să se protejeze împotriva acestor insecte.
Recomandări: