Compania de Apă „Someș” S.A. a publicat în S.E.A.P (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul privind extinderea rețelei de distribuție a apei potabile în satul Legii, comuna Geaca.
Contractul de lucrări ce prevede extinderea și modernizarea sistemului automat de monitorizare și control al procesului de alimentare cu apă și canalizare-epurare din județele Cluj și Sălaj, a fost semnat, joi, 26 noiembrie 2021.
În valoare totală de 1.891.796 lei, proiectul prevede realizarea unei conducte de distribuție a apei în lungime de 2,8 km precum și a 175 de branșamente la imobile.
Cu o valoare de 3.999.614 lei, investiția prevede realizarea unei conducte de aducțiune în lungime de 2.866 m, unei rețele de distribuție în lungime de 16.962 m, unui rezervor de înmagazinare a apei, unei stații de pompare și a unui grup hidrofor.
Compania de Apă „Someș” S.A. a predat amplasamentul în vederea derulării investiției din fonduri europene ce vizează extinderea rețelei de alimentare cu apă în localitățile Șaula și Izvoru Crișului din comuna clujeană Izvoru Crișului.
Ordinul de începere a lucrărilor de extindere a alimentării cu apă în de 20 de localități aparținătoare comunelor Așchileu, Bonțida, Chinteni, Cojocna, Ceanu Mare, Iclod și Vultureni a fost semnat, vineri, 20 august.
Compania de Apă „Someș” S.A. a demarat achiziția publică în vederea contractării lucrărilor de extindere a canalizării în localitățile Jucu de Sus și Jucu de Mijloc.
Compania de Apă „Someș” a predat constructorului amplasamentele de pe raza comunelor Cășeiu, Chiuiești, Cuzdrioara și Sic, în vederea demarării proiectului de extindere a rețelelor de apă și canalizare.
Compania de Apă Someș S.A. continuă în ritm alert proiectul de înlocuire a vechii conducte de apă din localitatea Cojocna.