Guvernul a aprobat amnistia fiscală propusă de Ministerul Finanţelor pentru dobânzi, penalităţi şi alte accesorii datorate de firmele care vor achita principalul restanţelor până la data de 15 decembrie 2020.
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a susţinut marţi, 31 martie, o declaraţie de presă online.
Peste 4.400 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru al acestui an, în scădere cu 22,55% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
ZIUA de CLUJ vă arată ce firme deţin şi ce activităţi prestează consilierii judeţeni ai Clujului, care gestionează în fiecare an bugete publice de sute de milioane de lei.
Angajatorii din Bucureşti, Cluj, Timiş, Argeş şi Braşov au creat anul trecut peste 82.000 de noi locuri de muncă, adică 70% din totalul celor 118.000 de angajări noi făcute la nivelul întregii economii, arată o analiză a ZF făcută pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică.
Reprezentanţii IMM-urilor susţin că soluţia de plată a TVA-ului într-un cont dedicat - Split TVA – generează costuri suplimentare pentru firme şi va afecta activitatea şi supravieţuirea acestora.
Tinerii în vârstă de cel puţin 16 ani vor putea participa la programe de internship plătite la firme private sau instituţii publice, pe perioade de cel mult şase luni, potrivit proiectului de lege privind Internshipul, adoptat miercuri de Guvernul României.
Potrivit unui comunicat transmis de ANAF, firmele care la începutul anului au intrat sub incidența impozitului specific, dar la data de 31 decembrie 2016 au realizat venituri cuprinse între 100.001 euro - 500.000 euro inclusiv, sunt obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, în situația în care îndeplinesc și celelalte condiții prevăzute de Codul fiscal.
Opt societăţi înregistrate în Cluj au, potrivit unei liste publicate de România Curată, acţiuni la purtător, adică patronii acestora sunt anonimi. Acţiunile la purtător sunt, din acest punct de vedere, mult mai sigure pentru cei care vor să se ascundă de ochii publicului decât, de exemplu, firmele off shore.