Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, ministrului Justiţiei, Stelian Ion, cererea de urmărire penală a fostului ministru al Mediului Costel Alexe.
Sorin Grindeau, prim-vicepreşedintele PSD, a reacţionat la scurt timp după solicitarea DNA.
Direcţia Naţională Anticorupţie cere Parchetului General sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor Costel Alexe pentru luare de mită şi instigare la delapi
Ministrul Mediului, a anunțat că românii care vor achiziționa băuturi la PET urmează să primească o sumă de bani înapoi în cazul în care returnează recipientul în hypermarket, supermarket sau magazin. Regula urmează să intre în vigoare începând de anul viitor.
Poţi primi de la stat, maximum, 15.000 de euro, sub forma unei decontări de 60% din totalul investiţiei pentru casa ta. Se poate întâmpla datorită programului „Casa Eficientă Energetic”, care va fi disponibil din 15 septembrie.
Ministrul Mediului, Costel Alexe, cere adoptarea în regim de urgenţă a noului Cod Silvic, în urma amânărilor repetate a dezbaterii modificărilor aduse documentului, prin care se promovează un pachet complet de măsuri împotriva tăierilor ilegale.
Locuitorii zonelor din județul Cluj în care urșii obișnuiesc să intre vor beneficia de până la 2.000 de lei de la stat.
Patru din cele cinci oraşe vizate de procedura de infringement pentru depăşirile constante ale valorilor de dioxid de azot (NO2) au transmis Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) măsurile pe care le au în vedere pentru a se încadra în valorile admise.
Codul Silvic va suferi modificări, a anunţat ministrul Mediului, Costel Alexe.
Recomandări: