În august 2026, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca lansează DARIA, un amplu program de screening anti-cancer.
Oncologii avertizează că acest obicei zilnic poate crește riscul de cancer, chiar și la persoanele active, însă schimbările mici pot face diferența.
O echipă de cercetători susține că boala ar putea fi detectată și chiar oprită cu zeci de ani înainte de apariția primei tumori.
Aproape 40% dintre cazurile de cancer înregistrate la nivel global în 2022 au fost asociate unor cauze prevenibile, arată un studiu.
Institutul Oncologic din Cluj derulează un program pilot care facilitează accesul femeilor la testarea modernă pentru prevenirea cancerului de col uterin, prin kituri gratuite de autoprelevare, o metodă simplă ce poate fi realizată acasă.
IOCN Cluj-Napoca este partener în proiectul european SUNRISE, o inițiativă prin care îi ajută pe adolescenți să înțeleagă mai bine riscurile asociate fumatului și altor comportamente nocive și să adopte obiceiuri sănătoase.
O nouă cercetare indică faptul că sesiuni zilnice scurte de exerciții fizice ar putea declanșa în corp un val de semnale biologice care ar inhiba dezvoltarea cancerului.
A trata o boală costă atât sistemul medical, cât și pacientul, mai ales când afecțiunea poate duce chiar la pierderea vieții. Cercetătorii au descoperit că mai multe tipuri de cancer pot fi evitate printr-un simplu gest.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate va include în programul național de oncologie testări genetice pentru patru noi tipuri de tumori maligne.
Statisticile arată că incidența cancerului intestinal la persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 și 49 de ani a crescut în mai multe țări, dublându-se aproximativ la fiecare deceniu în ultimii 20 de ani.