Gazdele se asteapta ca stadionul sa fie plin la ora meciului, dar spera ca incidentele de data trecuta sa nu se mai repete.
Judecătorii clujeni au început executarea silită a Ministerului Justiţiei, pentru a-şi încasat sporurile şi indexările salariale câştigate în instanţă. Magistraţii s-au adresat deja un executor judecătoresc, care a poprit conturile ministerului de la trezoreria Cluj.
Creşterea euro din ultimele zile va avea ca şi consecinţă creşterea preţurilor la toate produsele venite din străinătate, spun analiştii economici. Moneda unică europeană s-a mai scumpit astăzi câţiva bani, ajungând la aproape 4,45 de lei.
Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României a crescut şi astăzi, cu 0,52 bani, la 4,4463 lei/euro, atingând astfel cel de-al patrulea maxim istoric consecutiv, deşi banca centrală este prezentă în piaţa interbancară pentru susţinerea leului, potrivit dealerilor.
Din cauza posturilor blocate, în mai multe spitale clujene s-a ajuns la situaţii extrem de periculoase. Două clinici din judeţ funcţionează în prezent fără să aibă un medic anestezist.
Cu şase puncte din nouă posibile, CFR va fi campioană, crede Ioan Andone. Feroviarii mai au de jucat mâine, cu CS Mioveni, vineri, cu Universitatea, iar duminică vor întâlni Steaua, într-un meci care s-ar putea disputa cu trofeul pe masă.
România trebuie să fie atentă la problemele sociale, pentru că o ţară în care oamenii ies în stradă nu poate fi guvernată, a spus astăzi la Cluj fostul ministru de Finanţe Daniel Dăianu, actual consilier economic al premierului Victor Ponta. Dăianu a participat la Cluj la un forum privind guvernanţa economică în statele membre ale Uniunii Europene, organizat de reprezentanţa Comisiei Europene în România.
CFR Cluj îşi va căuta dreptatea la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne după ce Comisia de Disciplină din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal a decis rejucarea derby-ului cu Universitatea din minutul 1, de la scorul de 0-0. "Mergem la TAS chiar dacă vom câştiga cu Universitatea", a avertizat antrenorul Ioan Andone.
Romania este pe locul al saptelea în lume într-un top al tarilor cu cel mai ridicat cost al benzinei raportat la puterea de cumparare a populaţiei. Clasamentul se intitulează "suferinţa la pompă", iar din Europa numai Bulgaria ne depăşeşte. Mai multe detalii despre acest subiect are colega noastra, Ana Maria Nedelea.