Parlamentarul clujean spune că educația este temelia pe care se clădește viitorul unei națiuni, iar felul în care arată astăzi școala românească spune foarte multe despre România de mâine.
Deputatul clujean Remus Lăpușan a anunțat deciziile adoptate în urma discuțiilor privind reducerile bugetare, susținând că „rațiunea a avut câștig de cauză” și că măsurile vor fi aplicate fără „abuzuri sau tăieri oarbe”.
Remus Lăpușan, deputat PSD Cluj, a publicat un mesaj critic la adresa modului în care avansează proiectul Centurii Metropolitane, susținând că problema traficului din municipiu a devenit una gravă și că întârzierile nu mai pot fi justificate prin explicații administrative.
Parlamentarul clujean spune că acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Mercosur este un subiect de importanță majoră, cu implicații economice, sociale și agricole semnificative.
Social-democratul clujean Remus Lăpușan și-a prezentat raportul de activitate parlamentară, în Camera Deputaților, pe anul 2025.
Parlamentarul clujean a susținut, în plenul Camerei Deputaților, o declarație politică prin care a atras atenția asupra faptului că economia României se află într-un moment delicat, în care are nevoie de stabilitate, coerență și decizii clare pentru a reda încrederea cetățenilor și a mediului de afaceri.
Parlamentul României și-a reluat activitatea de luni, 2 februarie, când senatorii și deputații s-au întors la muncă. Au trecut 41 de zile de la ultima ședință de plen care a avut loc în Parlament.
Deputatul Remus Lăpușan a anunțat la 1 februarie 2026 că începe o nouă sesiune parlamentară.
Deputatul clujean Remus Lăpușan anunță că amenajarea și pregătirea zonei necesare pentru demararea lucrărilor la pasajul de legătură dintre DN1C și Parcul Industrial TETAROM III sunt în plină desfășurare.