După „Gloria”, Sebastían Lelio revine cu „O femeie fantastică”, un film care spune povestea unei persoane transexuale, o poveste mai aproape de realitatea contemporană decât oricare alta de pe marile ecrane.
Moşia deţinută în trecut de Miklos Banffy, fost ministru de externe al Ungariei, este considerată drept Versailles-ul Transilvaniei.
Regizorul clujean Tudor Giurgiu, preşedintele Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), spune pe şleau de ce filmele românești nu prind la public. Pentru că mai toţi UNATCiştii vor să fie artişti şi nimeni nu face filme comerciale, apreciate de public, dar unde nu merge treaba cu cadre lungi, tăceri și ciorbe.
Ediţia a XX-a a Galei Tânărului Actor HOP şi-a desemnat câştigătorii. Juriul final a fost format din Zsolt Bogdan - actor, Mihai Mănuţiu - regizor, Ana Ioana Macaria - actriţă, Ada Solomon - producător, Alexandru Voicu - actor, câştigătorul Marelui Premiu „Ştefan Iordache", ediţia 2016.
Proaspăt premiat la Festivalul de la Karlovy Vary, unde a avut premiera internațională, filmul Breaking News, în regia Iuliei Rugină, ajunge în cinematografele din România.
"Safari", cel mai recent documentar al regizorului austriac Ulrich Seidl, invitat special în cadrul TIFF 2017, intră în cinematografe.
Scoasă la vânzare încă de la începutul lui 2016 şi bandajată de creativi pentru ediţia din toamna anului trecut a festivalului Zain – Design Expressions, fosta Casă de Modă de pe Bariţiu, una dintre clădirile simbol a Clujului comunist, a fost vândută.
Documentarul "Cinema, mon amour", regizat de Alexandru Belc, film care urmăreşte povestea managerului sălii Dacia Panoramic din Piatra Neamţ, unul din cele 20 de cinematografe funcţionale, dar pustii, încă nedigitalizate, aparţinând RADEF, va fi proiectat la Fabrica de Pensule.
După ce a putut fi văzut în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), Toate aceste nopți albe / All These Sleepless Nights, filmul care întrunește toate variantele de petreceri de vară, revine la Cinema Victoria.