Un adolescent este acuzat de omor calificat, profanare de cadavre și furt după ce și-a omorât mătușa în vârstă de 35 de ani, pentru a-i putea fura banii, iar apoi a întreținut un raport sexual cu cadavrul.
Mihai Cârcoană, baschetbalistul român care evoluează pentru echipa masculină a Universității din South Dakota, a fost arestat vineri, fiind acuzat de viol de gradul al doilea.
Procurorul general al Kievului, Andri Kostin, a denunţat o „creştere drastică” a utilizării violenţei sexuale de către soldaţii ruşi ca armă de război în Ucraina.
Un tânăr de 17 ani din Galaţi ar fi violat o minoră de 15 ani în toaleta unui mall. Acesta este acum căutat de polițiști.
O fetiță de doar 9 ani a fost violată de iubitul mamei, dar și de către un prieten al acestuia, iar mama copilei chiar ar fi asistat la scenele de groază.
Un teleevanghelist care se înconjurase de femei tinere a fost condamnat pentru 10 acuzații distincte, printre care conducerea unei organizații criminale, implicarea în spionaj politic și militar, abuz sexual asupra minorilor, viol, șantaj și tortură.
Un agent de la Poliția Rutieră Cluj Napoca a fost reținut de procurori, sub acuzația de viol.
Acuzaţii grave pentru un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean din Cluj, după o petrecere de pomină care avut loc la o cabană, weekendul trecut.
Cele două fete de 10 şi de 12 ani, răpite din Braşov şi găsite în judeţul Prahova, au fost forţate să întreţină mai multe acte sexuale, au stabilit anchetatorii. Agresiunea a avut loc într-o parcare şi în interiorul unei localităţi.
Un bărbat a îmbătat criță un adolescent de 16 ani, într-o cameră de hotel, și apoi l-a abuzat sexual.