Judecătorul clujean Cristi Danileț spune, despre modificarea din Codul penal privind consimțământul sexual, că "este o inepție" pentru "o țară in care a explodat numărul de abuzuri sexuale asupra minorilor".
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care stabilește că orice act sexual cu un minor sub 16 ani este considerat viol.
Parlamentul a adoptat, miercuri, proiectul de modificare a Codului penal care prevede că orice act sexual comis de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se va considera viol şi se va pedepsi cu închisoarea de la 7 la 12 ani.
O minoră de 12 ani din Calea Turzii a fost obligată să întrețină relații sexuale cu un tânăr de 22 de ani.
Au fost efectuate percheziții şi o arestare în judeţul Cluj în cadrul unui dosar de agresiune sexuală, racolare de minori și șantaj.
În procesul intentat de fosta jurnalistă a revistei Elle, E. Jean Carroll, fostul președinte american, Donald Trump, a fost găsit vinovat de abuz sexual și defăimare, a transmis CNN.
Un polițist local, în vârstă de 37 de ani, este acuzat că ar fi amenințat o copilă de 11 ani cu un cuțit și ar fi silit-o să întrețină relații intime cu el.
Dosarele care îi vizează pe traficanţii de droguri din România devin tot mai şocante. Unele minore dependente au ajuns să fie violate de traficanți, în schimbul dozelor, iar alte adolescente erau traficate sexual de cei care le aprovizionau cu droguri.
Un elev de liceu de la Liceul Teoretic ”Pavel Dan” din Câmpia Turzii a întreţinut relații sexuale cu o minoră de 11 ani, elevă de clasa a V-a la Școala ”Avram Iancu” din aceeaşi localitate. Actul a fost filmat şi distribuit colegilor fetei.
Un bărbat, cunoscut drept membru al Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a violat, în repetate rânduri, o fată de 11 ani.