Încă din cele mai vechi timpuri, teiul este recunoscut pentru calităţile sale terapeutice extraordinare iar mirosul emanat de florile de tei este încântător, acesta resimţindu-se din plin spre sfârşit de primăvară.
Folosit ca medicament de foarte multă vreme, muşeţelul continuă să joace un rol important în medicina tradiţională, deoarece conţine un număr impresionant de substanţe active cu acţiune benefică pentru corpul nostru.
Google Translate anunţă traduceri mai precise în limba română datorită schimbării tehnologiei utilizate, făcând trecerea de la traducerea de cuvinte disparate şi bucăţi de text la traducerea frazelor întregi - aşa-numita „traducerea neurală” care funcţionează doar în pereche cu limba engleză.
Uneori, zilele de lucru ți se par ca o plimbare într-un rollercoaster? Sarcini peste sarcini, discuții în contradictoriu, stres, mustrări din partea șefilor, problemele de acasă pe care nu ți le poți scoate din minte - toate acestea pot contribui serios la scăderea productivității muncii tale.
Florile de galbenele sunt cunoscute din vechime pentru proprietatile benefice în cazul unor forme de cancer si chiar in medicina contemporana unde se regasesc in compozitia unor produse moderne utilizate in lupta cu cancerul.
Douăsprezece judeţe din sudul ţării sunt, miercuri, sub avertizare cod galben de inundaţii, în urma scurgerilor pe versanţi, a viiturilor rapide şi a creşterilor de debite pe râuri.