Un exerciţiu militar internaţional la care vor participa militari din aproximativ 12 state, inclusiv România şi Republica Moldova, se va desfăşura în perioada 13-26 septembrie în vestul Ucrainei, a cărei parte de est este devastată de un conflict armat, a anunţat miercuri Ministerul polonez al Apărării.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, după şedinţa CSAT, că s-au luat două decizii, una legată de prezenţa unor aeronave de luptă ale statelor membre NATO pe teritoriul României, precum şi a 200 de militari şi personal de întreţinere.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că nu a discutat cu liderii UDMR despre proiectul acestora privind autonomia, el arătând că nu va fi de acord cu adoptarea de către Parlament a acestuia.
Norvegia, Marea Britanie, Austria, Spania şi Finlanda au disponibile, prin reţeaua Eures, locuri de muncă pentru bucătari, lucrători în agricultură sau în domeniul forestier, personal medical şi lucrători în construcţii, care pot angaja pe salarii de până la 116.000 de euro pe an.
Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) arată, în motivarea deciziei de declarare neconstituţională a Legii 82/2012, cunoscută drept legea "Big Brother", că acest act normativ este de natură să prejudicieze manifestarea liberă a dreptului la comunicare sau la exprimare.
Corina Creţu va purta joi discuţii cu preşedintele ales al Comisiei Europene, informează Mediafax. România vrea să obţină, prin Creţu, Politica Regională, un portofoliu extrem de important. Eurodeputata are, însă, concurenţă: ministrul ceh al Dezvoltării Regionale, Vera Jourova.
Şoferii care nu transportă copiii cu centură de siguranţă sau în dispozitive de fixare în scaune speciale omologate riscă să primească, de la sfârşitul lunii septembrie, patru sau cinci puncte de amendă, conform unei ordonanţe publicate în Monitorul Oficial.
Operaţia la care a fost supus copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, a durat trei ore şi a fost finalizată cu succes, el urmând să rămână internat cel puţin o săptămână la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Cluj-Napoca.
Agricultura şi construcţiile au frânat creşterea economică atât în al doilea trimestru, cât şi la nivelul primelor şase luni din acest an, perioadă pentru care INS a calculat un PIB de 279.352,8 milioane lei, în creştere cu 2,4%, evoluţie susţinută de industrie (+1,4%) şi impozite nete (+0,8%).