Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Maramureș a deschis o anchetă după apariţia videoclipului pro-PSD în care cântă doi copii şi verifică dacă a existat acordul părinţilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a lansat, joi, un nou atac la adresa PSD, acesta răspunzând social-guvernanţilor care spun despre el că este „mut”.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că OUG care reglementează activităţile de tip ridesharing va fi pusă joi în dezbatere publică, urmând să fie adoptată săptămâna viitoare.
Fostul viceprimar al Clujului a fost acuzat de trafic de influenţă într-un dosar început în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale din 2016.
Radu Mazăre, condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executare a fost adus în România.
Magistraţii instanţei supreme au anunţat, luni, că resping toate solicitările formulate de avocaţii inculpaţilor din procesul lui Liviu Dragnea, inclusiv cea de amânare, şi că judecă luni ultimul termen.
Sindicaliștii din penitenciare au protestat, luni dimineața, la Gherla.
Curtea Constituţională a amânat pentru 5 iunie sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupţie.
Dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare, după ce procurorii au cerut completului sesizarea CCR cu două excepţii de neconstituţionalitate, va fi luat în discuție, luni, de ÎCCJ.