Primele coloane de maşini cu români din Diaspora au fost întâmpinate, miercuri seara, în Vama Borş de zeci de orădeni, care au venit cu steaguri tricolore şi bannere cu mesaje precum „Noi, poporul,cerem alegeri anticipate. Demisia Dragnea şi Tăriceanu din Parlament”.
Un tânăr din judeţul Cluj a ajuns la spital după ce a fost muşcat de urs, în timp ce dormea în cort, pe Valea Cerbului din Buşteni.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, începând de miercuri dimineaţă Sindicatul piloţilor Croaţia Airlines va intra în grevă pe o durată nelimitată, iar personalul companiei Ryanair din Belgia, va intra în grevă din 10 august.
Lumea folclorului românesc este în doliu după moartea interpretului de muzică populară, Dumitru Fărcaş, care a decedat în noaptea de luni spre marţi într-un spital din Cluj, în urma unui infarct.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) anunţă luni proiectul primei rectificări bugetare din 2018, despre care precizează că este „pozitivă” şi că a fost elaborată „cu încadrarea în ţinta de deficit bugetar de 2,97% din PIB”.
Vârf de sezon estival. Alertă cod ROŞU de caniculă în Germania şi Croaţia. Circulaţia rutieră aglomerată în Zagreb
Ministerul Educației Naționale a aprobat un număr de 45 de titluri pentru elevii care învață în limbile minorităților naționale. Manualele vor fi gata la începutul anului școlar.
Potrivit unui proiect supus dezbaterii publice de Ministerul Educaţiei, bursele elevilor din învăţământul profesional ar putea creşte.
Procurorii militari au dispus clasarea parţială a dosarului accidentului aviatic din Apuseni, în urma căruia au murit studenta Aura Ion şi pilotul Adrian Iovan.