E, cumva, timpul amintirii. Să gândesc, poate, asemeni lui Pablo Neruda, care și-a intitulat cartea sa de amintiri ”Mărturisesc că am trăit”. Doar că eu n-am talentul marelui poet, fiind, în general, un ilustru mediocru.

Tânărul designer clujean Ariana Bâlc a studiat moda la Londra, dar a ales să se întoarcă acasă, la Cluj, pentru a-și pune în practică pasiunea.

Acum mai bine de 15 ani, când am înțeles despre ce e vorba cu golful, eram tot atât de neștiutor, pe cât sunt azi cei care fac azi mișto de Johannis, prezent zilele trecute, ”pe un teren lângă Alba Iulia”.

Hotelul se golise. Parea inert, totul cand am coborat din lift. La receptie nu era nimeni, iar holul pustiu. Intr un colt, restrans, cateva mese pentru micul dejul, cativa clienti stingheri mancau pierduti, cu gesturi putine, imobili si speriati.

Dimineața devreme, orașul văzut de la geamul meu pare un animal mort. Lumina difuză accentuează tonurile închise. Soarele e absent lasă culorile acoperișelor să se verniseze, ca într-un tablou, ca într-un "aquaforte" în care a început corodarea.

Se intorc vremurile. Dar nu mai ai, ca atunci, acum 30 de ani, frontierele de altadata, pe care sa le treci fraudulos... Cu profunda greata, un popor intreg (sau, ma rog, nu chiar toti...) ii vedem cum pe acesti primitivi aflati in fruntea Statului ii deranjeaza drepturile si libertatile noastre.

E o seara patata de sange, care parca se prelinge prin valuri de nori pufosi spre orizont. Cobor sa fac o tura prin centrul orasului aproape pustiu; cu siguranta ca nu voi mai putea vedea asa ceva, de acum incolo. In scurt timp lumea va lua din nou cu asa

Trec cu masina pe centura Valcele-Apahida, pe langa zona Tufele rosii, unde langa vechea rampa ieseam cu redactia la gratar. Erau timpuri frumoase, petreceam aproape toata ziua in redactie: mai intai pe strada Motilor, unde aveam doar o camera mare, cu me

Revăd, dimineața, pe un canal TV, fragmente din conferința de presă a dlui Orban. O mare de vorbe care nu spun mai nimic.