Reprezentantul Iniţiativa România, Mihai Poliţeanu, a precizat, miercuri, după întrevederea cu premierul Mihai Tudose, că întâlnirea cu acesta pe tema legilor Justiţiei nu a fost „îmbucurătoare” şi că, în consecinţă, protestele vor continua până vor fi stopate modificările la legislaţia penală.
PNL a depus, miercuri, la Curtea Constituţională, trei sesizări de neconstituţionalitate, una dintre acestea vizând modificările aduse Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, motivând că sunt vicii de neconstituţionalitate care invalidează proiectul.
Finalul de an îl găseşte pe Cristiano Ronaldo în atenţia autorităţilor spaniole, în procesul în care câştigătorul Balonului de Aur e acuzat că ar fi fraudat statul spaniol cu aproape 15 milioane de euro.
Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a urcat ucat foarte uşor în noiembrie, cu 0,7 puncte, după cinci luni consecutive de scădere, ajungând la valoarea de 44,1 puncte, analiştii financiari anticipând o depreciere a leului în următoarele luni.
Sfântul Ştefan-Cel Încununat este prăznuit în fiecare an pe 27 decembrie. Conform Noului Testament, Ştefan se trăgea din Ierusalim şi avea origini iudeice. De asemenea, Sfântul Ştefan este recunoscut că fiind primul martir creştin care a fost condamnat de către autorităţile Iudaice.
Premierul Mihai Tudose se va întâlni, miercuri, la Palatul Victoria, cu delegaţii celor 43 de organizaţii civice care au cerut o discuţie privind legile Justiţiei şi modificările la Codurile Penale.
Regimul termic, apropiat de cel din intervalul precedent, se va menţine foarte ridicat, pentru această perioadă din an, potrivit ANM.
Ligile inferioare din România continuă să surprindă prin intermediul poveştilor spuse chiar de fotbaliştii care îşi rup uneori picioarele pe cele mai vitrege terenuri. Jucătorul lui "U" Cluj, George Floescu a povestit care a fost cea mai şocantă întâmplare din Liga 3.
Domeniul schiabil din România este format din 189 de pârtii omologate, ce au o lungime totală de 164 de kilometri, dintre care două pârtii autorizate în acest an, însă care nu sunt omologate, potrivit datelor transmise către ZF de oficialii Ministerului Turismului.