Foşti şi actuali sportivi, printre care Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Mihai Covaliu şi Rareş Dumitrescu, participă la o caravană de popularizare a scrimei în unsprezece oraşe din ţară, printre care se numără şi Cluj-Napoca, se arată într-un comunicat de presă al FRS, remis, luni, agenţiei Mediafax.
La data de 26 august 1910, s-a născut, la Skopje, capitala fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, Maica Tereza (nume laic Agnes Gonxha Bojaxhiu), superioară a Congregaţiei romano-catolice ''Surorile carităţii'', cu sediul la Calcutta. A primit Premiul Nobel pentru pace pe anul 1979 (m. 5 septembrie 1997).
Majoritatea vehiculelor blindate din convoiul care a trecut luni frontiera dinspre Rusia în sudul Ucrainei au fost distruse de artileria şi aviaţia militară ucraineană, a anunţat serviciul de presă al armatei, citat de agenţia Ukrinform.
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a precizat, luni, referindu-se la OUG propusă de vicepremierul Liviu Dragnea prin care li se permite aleşilor locali să îşi aleagă partidul fără a-şi pierde mandatul, că este necesară deblocarea autorităţilor locale şi ieşirea din minciună şi ipocrizie.
PC şi PLR condus de Tăriceanu au discuţii pentru încheierea, în perioada următoare, a unui acord parlamentar, intenţionându-se formarea de grupuri comune în Parlament în scopul promovării iniţiativelor şi valorilor de centru-dreapta, au precizat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din PC.
Autorităţile ucrainene au afirmat luni că un convoi format din "zeci" de blindate şi tancuri a trecut frontiera dinspre Rusia în sudul Ucrainei, în apropiere de Marea Azov, şi este implicat în lupte cu grănicerii. ”Bătălia este în desfăşurare”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene Leonid Matiuhin.
Varianta de subiecte extrasă luni pentru proba scrisă la limba şi literatura română de la examenul de bacalaureat, sesiunea august - septembrie, la profilul real şi filiera tehnologică, a fost cea cu numărul 5.
Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, luni, pe George Copos la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spaţii ale firmei Ana Electronic către Loteria Română, decizia instanţei fiind definitivă.
Euro-Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a schimbat directorii a patru sucursale ale companiei de stat, după ce a constatat "disfuncţionalităţi" în management.