Mai multe județe din țară se află sub avertizare de caniculă, iar, în următoarele zile, în vestul țării temperaturile vor ajunge până la 40 de grade la umbră. Ministerul Sănătăţii a transmis câteva recomandări p
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, față de o clujeancă de 19 ani, bănuită de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Polițiștii au pus în aplicare 7 mandate europene de arestare în cadrul unei acţiuni de destructurare a unei grupări de proxeneţi. O parte dintre persoanele reținute au fost prezentate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Clujul a raportat joi cel mai mare număr de noi infectări din țară, după municipiul București.
Poliţiştii de imigrări au depistat 11 cetăţeni străini care munceau ilegal la o firmă din Cluj.
Institutul Naţional de Statistică a prelungit cu încă o săptămână perioada de culegere a datelor pentru recensământ în localitățile în care nu s-a terminat recenzarea.
Cristian Danileț, judecător la Tribunalul Cluj, a fost exclus pentru a treia oară din magistratură pentru exercitarea funcției cu gravă neglijență.
Primăria Cluj-Napoca pune la dispoziția clujenilor 4 spații de refugiu unde se pot răcori și hidrata pe timpul caniculei. De asemenea, în zonele cu circulație intensă din oraș sunt amplasate 46 de cișmele de apă potabilă.
România va fi afectată de un val de caniculă, în următoarele zile, iar meteorologii avertizează că în partea de vest a țării temperaturile vor ajunge până la 40 de grade.