Judecătoarea Georgeta Barbălată a demisionat, vineri, din funcţia de purtător de cuvânt al ICCJ, după ce procurorii anticorupţie au început urmărirea penală în cazul ei pentru favorizarea infractorului, fiind acuzată că l-a avertizat pe fostul şef al SIPI Ilfov că-i va fi percheziţionată locuinţa.
Deputatul Oana Niculescu-Mizil a anunţat astăzi într-o conferinţă de presă, că demisonează din PSD, ea susţinând că judeţul Călăraşi - unde a fost preşedinte al organizaţiei PSD, funcţie din care a fost schimbată în urma deciziei BPN - "a fost vândut la propriu" PNL de către PSD.
Dan Grigore şi-a depus, astăzi, demisia din funcţia de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), menţionând că nu poate funcţiona într-o instituţie obligată să lucreze într-un climat de presiune permanentă şi lipsă de respect faţă de reguli.
Raluca Tucan, soţia lui Valeriu Turcan a explicat motivele demisiei soţului ei din poziţia de purtător de cuvânt al preşedintelui.
Premierul a declarat în şedinţa de Guvern că renunţă la funcţie.
Primarului Sorin Apostu, aflat în arest preventiv, i s-a cerut demisia din funcţie, a confirmat astăzi, pentru ziuadecj.ro, viceprimarul Laszlo Attila.
Una dintre victimele lui Ioan Rus a fost Lucia Suciu, primarul cu trei mandate din Chinteni, care a anunţat că demisionează din toate funcţiile din partid.
După arestarea primarului Sorin Apostu sub acuzaţia de luare de mită în formă continuată, plouă cu cereri politice de demisie sau demitere a acestuia din funcţie. După TSD, PSD şi PNL ieri, senatorul Alexandru Cordoş (PSD) cere şi el astăzi acelaşi lucru, dar nu doar pentru Apostu, ci şi pentru premierul Emil Boc. "Au venit împreună, să continue împreună", spune el.
Steluţa Cătăniciu, vicepreşedintele PNL şi Aurelia Cristea, vicepreşedintele PSD au cerut, în numele USL Cluj, demisia primarului Sorin Apostu.