Aproape 4 ore a durat cea mai recentă dezbatere publică privind „Masterplan Sopor – 250 ha. Cum va arăta noul cartier al Clujului?". Peste 35 de persoane au intrat în dialog, de la autorităţi locale, arhitecţii care au gândit
Dacă locuieşti în Cluj-Napoca, eşti pensionar şi circuli cu mijloacele de transport în comun, vrei nu vrei teama de COVID a pus stăpânire şi pe tine. Dar pentru unele persoane teama de şoferii CTP e mai mare decât teama de COVID. Şi nu pentru că şoferii nu poartă mască în pandemie la Cluj-Napoca.
Lucrările au fost finalizate la termen și creșele sunt funcționale de azi.
Municipiul Cluj-Napoca are cea mai ridicată calitate a vieții din ţara noastră, conform Barometrului Urban național publicat recent. Unii clujeni spun că, nici vorbă.
266 de noi locuri de parcare vor fi date în folosință clujenilor, în urma finalizării lucrărilor la noul parking din cartierul Mănăștur.
Anul trecut au fost tranzacţionate un număr de 5.565 de apartamente în Cluj-Napoca, valoarea totală fiind de 414 milioane de euro.
8.845 de tranzacţii imobiliare au fost înregistrate, în 2019, în cartierele Clujului, cea mai efervescentă piaţă imobiliară de după criză din România, conform Ghidului Tranzacțiilor Imobiliare.
În şedinţa Consiliului Local de joi, 10 septembrie 2020, consilierii vor aproba un proiect de hotărâre ce vizează demolarea unei centrale termice şi realizarea unui parc de cartier, pe strada Primăvarii din Mănăştur.
Târgul Produs de Cluj, destinat producătorilor și artizanilor locali, poposește, în această săptămână, în cartierul Mănăștur.