Deputaţii au adoptat, miercuri, proiectul de lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, persoanele condamnate pentru fapte de corupţie fiind exceptate din textul legii.
PNL a decis luni să depună o moțiune simplă pe tema Sănătății. Vicepreședintele PNL, deputatul Florin Roman, a spus că moţiunea îi vizează pe ministrul de resort, Sorina Pintea, şi pe cel al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.
Moţiunea simplă împotriva ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, depusă de parlamentari de la PNL şi PMP a fost respinsă marţi de Senat, cu 72 voturi "împotrivă", 40 "pentru" și o abținere.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a transmis premierului că politicile economice ale Guvernului PSD-ALDE arată că Executivul nu este pregătit pentru aderarea României la zona euro.
Deputaţii vor vota, miercuri, moţiunea simplă depusă de PNL împotriva ministrului Culturii, George Ivaşcu, referitoare la Centenarul Marii Uniri.
CCR a admis, marţi, sesizările PNL şi USR referitoare la înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă a activităţii şefului Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), Lucian Pahonţu, ceea ce înseamnă că această Comisie nu poate funcţiona.
Rareș Bogdan a comentat în termeni duri revenirea lui Narcis Neaga, fost director la Compania de drumuri între 2013-2015, sub mandatul căruia a fost închisă autostrada A1 Orăștie – Sibiu din cauza unor lucrări defectuoase.
Forul judeţean clujean a aprobat, încă din decembrie 2017, criteriile şi procedura pentru ocuparea și eliberarea din funcție, precum și atribuțiile specifice noii funcții de administrator public din cadrul Consiliului Județean Cluj. Concursul pentru funcţia de "county manager" a avut loc săptămâna aceasta.
PNL si USR au atacat din nou, joi, la CCR, legile Justiţiei, deputatul PNL Gabriel Andronache precizând ca au identificat nu mai putin de 37 de motive de neconstituţionalitate.
Recomandări: