Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc în şedinţă comună joi, de la ora 15.00, pentru dezbaterea programului de guvernare şi votarea noului cabinet condus de Mihai Tudose.
Deputatul Horia Nasra, preşedintele interimar al PSD Cluj, este singurul clujean membru în Comitetul Executiv (CEX) al PSD, organism care a votat miercuri lista noilor miniştri ai guvernului condus de Mihai Tudose.
Premierul desemnat Mihai Tudose a declarat, miercuri, că nu a fost angajat al SRI, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public, afirmând că şi-a făcut lucrarea de doctorat pentru a acumula cunoştinţe şi că a renunţat la titlul de doctor când a început „iureşul plagiatelor” pentru a nu intra în "meci".
Lista noului cabinet a fost votată, miercuri, de Comitetul Executiv Național al PSD. Noul cabinet ar cuprinde trei vicepremieri, din care unul fără portofoliu.
Liderii PSD discută în aceste zile despre componenţa viitorului Executiv. Cel mai probabil, Clujul nu va avea niciun ministru în noul Cabinet, dar ar putea fi reprezentat la nivel de secretari de stat.
Guvernul Tudose, care se formează în acest moment, va avea, potrivit unor surse politice, o structură modificată faţă de Executivul Grindeanu, iar o parte dintre miniştri vor fi schimbaţi, la acest moment fiind disputate mai multe portofolii.
Premierul interimar Sorin Grindeanu îşi pregăteşte bilanţul perioadei în care a condus Executivul, el urmând să organizeze o conferinţă de presă în care să prezinte rezultatele.
Mihai Tudose, propus de PSD şi ALDE şi desemnat de preşedintele Klaus Iohannis pentru funcţia de premier, a fost 100 la sută alegerea social-democraţilor, a declarat, marţi, liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a propus pe Mihai Tudose, ministrul Economiei în Cabinetul Grindeanu, pentru funcția de premier, acesta fiind singurul care ar fi acceptat nominalizarea.
Recomandări: