Lucrările la lotul 2 al Autostrăzii Sebeș - Turda au fost reluate cu șase luni de întârziere iar constructorul, o firmă grecească, speră ca porțiunea de 24 km să fie finalizată în 2020.
Coloana de mașini, pe autostrada A10, între Turda şi Aiud, se întindea, luni după-amiaza, pe câțiva kilometri, situaţie accentuată şi de defluirea participanţilor la Festivalul UNTOLD de la Cluj.
Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Sebeș-Turda, care se întind pe aproape 30 de kilometri, sunt pregătite pentru recepția finală. Cel mai probabil, tot astăzi, se va deschide şi circulaţia auto.
O casă care stă în calea lucrărilor de construcţie, pe tronsonul 1 al autostrăzii care leagă A1 de A3 între Sebeş (Alba) şi Tuda (Cluj), urmează să fie demolată.
Lucrările la autostrăzile care conectează Clujul, A3 și A10, costă aproape 1 miliard de euro, însă la majoritatea statul nu a plătit integral ceea ce s-a efectuat până acum.
Potrivit CNAIR, Lotul 1 din A10, unde lucrează asocierea Impresa Pizzarotti & C SPA Pomponio Constructii SRL este finalizat în proporţie de doar 44,5%.
Trei dintre magistralele rutiere aflate acum în construcție pe teritoriul Clujului vor trece la Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) care trebuia să fie funcțională de trei ani.
Comisia CNAIR a verificat marţi tronsonul al treilea al autostrăzii Sebeş - Turda şi a amânat inaugurarea. Acum verifică alt tronson.
A venit prima factură pentru energie electrică la tronsonul al treilea al A10 şi este piperată.