Ministerul de Interne austriac a anunţat opoziţia acestei ţări faţă de eliminarea controalelor la frontierele statelor membre UE România, Bulgaria şi Croaţia, relatează vineri ziarul Kurier, citat de DPA.
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a cerut din nou aderarea României la Schengen și a spus că țara noastră trebuie tratată la fel ca celelalte state membre UE.
Compania aeriană a fost nevoită să anuleze sâmbătă 52 de zboruri programate în Europa din cauza creşterii numărului de contaminări cu COVID-19 în rândul personalului.
Agenții din România au colaborat cu cei din Austria pentru reținerea unui bărbat în vârstă de 28 de ani care coordonează o grupare ce a traficat peste 36.000 de persoane în 2021.
Austria relaxează începând de astăzi reglementările privind accesul pe teritoriul său, după două luni de restricţii asociate pandemiei de coronavirus.
Vaccinarea a devenit obligatorie în Austria, începând de sâmbătă, 5 februarie. Amenzile pentru cei nevaccinaţi sunt cuprinse între 600 şi 3.600 de euro.
Austria va introduce obligativitatea vaccinării anti-Covid pentru toți cei peste 18 ani, de la începutul lui februarie, a declarat cancelarul austriac, Karl Nehammer, duminică.
După ce în primul an al pandemiei, înainte să fie create vaccinurile anti-COVID, peste ocean erau la modă "petrecerile CORONA", care aveau ca scop infectarea cu COVID-19 pentru a dobândi imunitate la virus, acum fenomenul s-a mutat în Europa.
Austriecii care vor refuza să se vaccineze împotriva noului coronavirus se vor confrunta cu amenzi de mii de euro, odată ce autoritățile vor impune vaccinarea obligatorie.
Recomandări: