Consumul de alcool este asociat cu aproximativ 200 de boli, afirmă specialiştii din cadrul INSP, care susţin că tinerii care consumă alcool au un risc de patru ori mai mare de a deveni dependenţi de acesta la vârsta adultă.
Un nou medicament anti-îmbătrânire, cu mai puţine efecte secundare decât cele actuale, a dat rezultate uimitoare la şoareci.
Un proiect de lege care prevede două zile libere plătite pe an pentru angajaţi a fost lansat în dezbatere.
Cercetătorii studiază de ani de zile beneficiile acestei plante, despre care se crede că încetineşte îmbătrânirea şi reduce riscul apariţiei bolii Alzheimer.
Reprezentanţii Societăţii Române de Hipertensiune avertizează, cu ocazia Zilei mondiale de luptă împotriva hipertensiunii arteriale, că hipertensiunea este responsabilă de peste 60% din decesele de cauză cardiovasculară.
Principala cauză de mortalitate la populația cu vârsta de sub 65 de ani din Uniunea Europeană sunt bolile oncologice, arată un nou raport publicat de Eurostat.
Indemnizaţia de concediu medical va fi plătită de toţi cei care suferă de "boli obişnuite", restul "vor fi scutiţi de la plată începând cu data de 1 aprilie, deci retroactiv", a anunțat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat în această lună autorizarea a 12 noi medicamente pentru punere pe piaţa Uniunii Europene.
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) face un nou apel la vaccinarea copiilor, explicând că în Calendarul Naţional de Vaccinare sunt prevăzute vaccinuri care protejează împotriva a 11 boli.
Recomandări: