Fotbaliştii de la CFR Cluj joacă vineri, pe teren propriu, cu echipa la care sunt legitimaţi Vasile Maftei şi Daniel Pancu.
Fostul atacant al echipei de fotbal CFR Cluj Cristian Coroian se află în stare gravă la spital, după ce a suferit un atac cerebral.
Tichetele de intrare la partida pe care echipa Steaua o va disputa cu CFR Cluj, sâmbătă, pe Arena Naţională, în cadrul etapei a III-a a Ligii I, se vor comercializa cu preţuri cuprinse între 10 şi 100 de lei.
Fundaşul Cătălin Carp, care a evoluat sezonul trecut la formaţiei CFR Cluj, a efectuat luni dimineaţă vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă din Bucureşti, urmând ca în cursul acestei zile să semneze un contract cu gruparea FC Steaua.
FC Steaua a anunţat luni pe contul său oficial de Facebook transferul francezului Gregory Tade.
CFR a încheiat sâmbătă la egalitate meciul din prima etapă a Ligii I, contra formaţiei Viitorul Constanţa. Atacanţii titulari, Tade şi Guima, au marcat primele goluri ale feroviarilor din acest campionat.
Clujenii au ratat victoria în debutul Ligii I după ce au condus cu 2-0, la capătul unui meci cu un arbitraj controversat.
Camerunezul Steve Leo Beleck s-a alăturat echipei înainte de startul campionatului.
Fundașul central a venit la echipa din Gruia de la Șerif Tiraspol.