Proiectul Parcului Industrial Tetarom V din comuna Luna s-a spulberat. Consiliul Județean Cluj a votat pentru încetarea asocierii dintre Județul Cluj, Comuna Luna și Municipiul Câmpia Turzii pentru realizarea proiectului ce ar fi putut găzdui un mega-investitor străin și ar fi putut genera sute de locuri de muncă.
Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de vineri, pe raza judeţului nu există drumuri judeţene blocate traficului rutier. Totuși, din cauza căderilor de zăpadă și a temperaturilor sub zero grade Celsius înregistrate, pe mai multe sectoare de drum circulaţia se desfășoară în condiţii de iarnă.
Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar autorizării lucrărilor de modernizare a drumurilor comunale de interes local din comuna Tritenii de Jos.
O femeie în vârstă de 43 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost atacată de o haită de câini în timp ce alerga în zona unui lac din București.
Compania de Apă „Someș” S.A. a predat, joi, constructorului amplasamentele lucrărilor de extindere și reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare din comunele Apahida, Baciu, Feleacu și Florești.
Urbaniștii județului Cluj au oferit, joi, un aviz nefavorabil construirii unui resort în localitatea Mărișel, chiar în apropierea pârtiei de ski și snowboard. Este pentru a treia oară când proiectul este respins.
Aeroportul Cluj anunță o Licitație Publică pentru închirierea unor spații comerciale destinate desfășurării de activități de curierat și logistică la Aeroportul Internațional Avram Iancu R.A.
Consiliul Județean Cluj a dotat Spitalul Clinic de Recuperare cu noi echipamente medicale, în valoare de peste 300.000 de lei.
Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire necesară în vederea demarării lucrărilor de extindere a rețelei de alimentare cu apă în comuna Mica, astfel încât toți locuitorii să fie racordați la apă potabilă
Recomandări: