Consiliul Județean Cluj a aprobat darea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a nu mai puțin de 112 echipamente medicale ultramoderne.
Consiliul Județean Cluj a aprobat, joi, în cadrul ședinței ordinare, programul privind lucrări/servicii de întreținere și reparații a drumurilor județene în anul 2022. Lucrările au un buget estimat la 60 de milioane de lei.
Consilierii județeni ai Clujului au aprobat, joi, integrarea unui nou drum județean în rețeaua de drumuri pe care o are în administrare. Este vorba de drumul comunal DC 30: Petea (DJ 161G)-Legii-Geaca (DJ 109C).
Unitățile sanitare subordonate Consiliului Județean Cluj, respectiv cele de Boli Infecțioase, de Recuperare, de Pneumoftiziologie și Spitalul de Urgență pentru Copii asigură cetățenilor ucraineni refugiați serviciile medicale de care aceștia au nevoie.
Evaluarea de iarnă a salvatorilor montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj a fost finalizată, cu brio, pentru toți angajații și voluntarii serviciului.
Clujenii se plâng că stau cu orele, afară în frig, cu micuții bolnavi pentru fi consultați la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca. Conducerea spitalului replică că doar 10-15% din cazuri necesită internare.
Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările de extindere și modernizare a Ambulatoriului Clinicii de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, situat pe Calea Mănăștur nr. 54C.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj a solicitat Consiliului Județean să-i transfere un spațiu de aproximativ 200 mp din Cluj-Napoca, situat pe strada Padin, în vederea înființării unui nou serviciu.
Consilierii județeni ai Clujului vor vota, în ședința ordinară a CJ Cluj, de joi, un proiect de hotărâre care prevede lucrări de modernizare/reabilitare a drumurilor județene în anul 2022.