Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat joi, că în şase judeţe creşterea cazurilor de COVID-19 este de peste 30%, în timp ce în 19 judeţe se înregistrează o scădere a numărului de cazuri.
Academicianul clujean consideră că școala trebuie să fie cea cu dascăli şi elevi faţă în faţă și că școala online sau „hibridă” trebuie să fie doar o "soluție de avarie".
A fost confirmat încă un deces al unui pacient cu COVID-19 internat la Cluj-Napoca.
Începând de sâmbătă, 8 august, masca devine obligatorie la Cluj la evenimentele culturale, științifice, de divertisment și cele cu caracter religios organizate în aer liber.
Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a declarat la ZIUA LIVE că va merge împreună cu soția să doneze plasmă pentru bolnavii de COVID-19 și îi îndeamnă pe cei care au trecut prin boală să facă la fel.
Purtării măștii de protecție în spații publice deschise devine obligatorie de sâmbătă și la Cluj, în anumite situații.
Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Cluj-Napoca anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică:
Decizia intră în vigoare din 8 august pe întreg teritoriul judeţului.
Autorităţile au actualizat miercuri datele privind evoluţia cazurilor confirmate cu COVID-19.