Concerte, proiecții cu acompaniament live, petreceri și evenimente în decoruri inedite vor însufleți nopțile Clujului la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), în perioada 29 mai – 7 iunie.
Patru milioane de euro pentru patru zile de festival şi un milion de euro pentru contractarea a doi artişti de talie mondială. Acestea sunt sumele pe care federaţia Share le alocă pentru festivalul anului, care se va desfăşura la Cluj-Napoca în perioada 30 iulie – 2 august, cu prilejul Cluj – Capitală Europeană a Tineretului.
Filarmonica de Stat „Transilvania” lansează în această săptămână primul proiect din cadrul programului Cluj Capitală Europeană a Tineretului (CET) 2015, o lună dedicată tinerilor artişti.
Zeci de evenimente se înghesuie, scrise cu roşu, în agenda directorului Sălii Polivalente. De la baschet şi handbal la gaming şi concerte.
În plan, Scena Verde va fi gata pe data de 1 mai. Organizatorii sunt optimiști că va fi folosită pentru prima dată la Zilele Arhitecturii, între 11 și 17 mai. Acestia speră și la depășirea unui record mondial, lucru încercat fără succes de Facultatea de Arhitectură din Timisoara.
Aflat pe cale de a se încheia, Târgul de Crăciun din Piaţa Unirii continuă în acest weekend cu spectacole zilnice.
Al doilea weekend din decembrie aduce un val de evenimente care vor anima din plin viaţa clujenilor în următoarele zile: de la expoziţii, la acţiuni caritabile, piese de teatru sau chiar petreceri în cele mai populare cluburi din oraş. Şi pentru că sărbătoarea Crăciunului se apropie cu paşi repezi, din program nu lipsesc concertele de colinde şi târgurile de cadouri.
Până în momentul de faţă, la cea de-a XVI-a ediţie a festialului berii şi-au confirmat prezenţa un număr de nouă trupe. Cu o săptămână înainte de începerea evenimentului, câteva dintre ele au ales să transmită mesaje fanilor din Ardeal, în speranţa de a-i convinge să meargă la concertele lor.
Ediţia din acest an a deja consacratului festival al berii se va desfăşura pe parcursul a două weekenduri şi a săptămânii dintre ele. Clujenii sunt ademeniţi prin petreceri tematice, concursuri, expoziţii de fotografie şi, bineînţeles, concerte.