Campioana a renunțat la un fotbalist în vârstă de 20 de ani, care va evolua în stagiunea următoare pentru o pretendentă la play-off-ul Ligii 1.
Unul dintre fotbaliștii transferați de “feroviari” în actuala perioadă de mercato va evolua pentru un alt club din prima ligă.
Fundașul în vârstă de 19 va evolua sub formă de împrumut în sezonul viitor, însă piteștenii au opțiunea unui transfer definitiv.
Unul dintre jucătorii de perspectivă ai campioanei a fost prezentat de o nou-promovată în prima ligă.
Clubul clujean a anunțat împrumutul unui tânăr fotbalist care a evoluat în primele două ligi în stagiunea precedentă.
Tânărul mijlocaș împrumutat de “feroviari” la Sepsi OSK a reușit să înscrie din nou în Liga 1, de această dată în fața celor de la CS U Craiova.
Formația din Gruia pregătește deja strategia pentru sezonul viitor, iar fostul internațional de tinere face parte din planurile “feroviarilor”.
Mijlocașul împrumutat de formația din Gruia la Sepsi OSK a înscris primul gol al partidei câștigată de covăsneni în fața FCSB-ului, scor 2-1.
Proaspăt revenit de la Campionatul European U21, Alexandru Pașcanu nu își dorește să revină în Gruia la finalul actualului sezon.