Înmatriculările de firme în Cluj au urcat în primele cinci luni la 2.710 faţă de 2.659 anul trecut, conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
Aplicarea Legii privind insolvenţa persoanelor fizice va fi amânată până în decembrie 2016, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă adoptată miercuri de Guvern, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
Liderii grupurilor politice din Consiliul Judeţean Cluj au discutat din nou luni despre situaţia financiară dificilă în care se află firma care administrează noul stadion al Clujului.
Producătorul de lenjerie intimă Jolidon Cluj a intrat în insolvenţă, la solicitarea SC JIE SRL, a decis Tribunalul Cluj.
Cluburile aflate în insolvenţă, fără plan de reogranizare confirmat de instanţă, pot fi penalizate cu până la 14 puncte în ediţia 2015-2016 a Ligii I, a declarat directorul Administraţiei de Licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru.
AFAN a adus în atenţia preşedintelui României, Klaus Iohannis, prin intermediul unei scrisori, situaţia fotbaliştilor din Liga I cărora le sunt îngrădite drepturile şi libertăţile de către cluburile în insolvenţă, care le reziliază unilateral contractele, prin interpretarea prevederilor legale.
Are de recuperat o avere și consideră că societatea a intrat suspect în insolvență. Promite că se va adresa instanței.
Fosta vedetă din Gruia, Mario Felgueiras, acum la Konyaspor, deplânge situația disperată a clubului clujean.